De doua zile ninge ne-ntrerupt
si totul s-a-mbracat in haina alba;
doar cerul a ramas inchis ca plumbul.
Isi etaleaza pomii crengile in salba…
Tarziu,orgoliul iernii ce parea invinsa
din somnul sau cel lenes se trezeste;
peste pamantul negru si apatic
zapada-n valuri albe navaleste.
Suera vantul cu un glas sinistru
si matura troienele pufoase
si ninge,ninge in puterea noptii
cu fulgi tesuti ca in perdele de matase.
Privesc in miez de noapte bolta neagra
pictata cu fulgi albi de un maestru
si bolta toata parca sta sa cada,
sa-mbratiseze strans globul terestru.
Fulgi mari si albi zboara de sus,din cer,
la geamul meu vin vrabii speriate
in cautarea unui adapost vremelnic
si simt prin geam cum inima le bate…
Ma duc sub cer,in ploaia de stelute
sa simt pe fruntea mea infierbantata
in unduirea lina-a fulgilor de nea
racoarea umeda,catifelata…
Imi cade primul fulg ca o-ntrebare
pe fruntea inaltata catre cer.
Ma-ntreaba mica picatura efemera
ce rost ma mana prin nameti,in ger?
Sa-i spun,sau nu,ca fulgii de zapada
trec in caderea lor catre pamant
prin sufletul prea mult insingurat
si-mi troienesc si inima si gand?
SINT PLINA DE INVIDIE! NU NUMAI PENTRU MAIESTRIA VERSURILOR, DAR SI PENTRU MINUNATA NINSOARE PE CARE O VEZI!
INVIDIE,DRAGA MEA,PANA LA UN PUNCT.DA,E FOARTE FRUMOS,DAR AR TREBUI SA POTI VEDEA LA TV.CUM SUFERA OAMENII CAND IARNA UITA MASURA SI CAND CEI RASPUNZATORI NU-SI FAC DATORIA(S-A SI MURIT!).
(Gandurile mele de iarna…)
In iarna cu soare si cer de peruzea
Copacii expun schelete fara nea,
Zapada cazuta-i de mult topita,
De radacini si pamant complet inghitita.
*
Iarna, alene, se plimba pe glob,
Da cu vanturi si ger, mai face un stop,
Mai lasa soarele sa rada prin geam,
Vrabiile gurese isi revin pe un ram.
*
Iarna-i sezonul cand spiritul se-ncinge,
Puterea de creatie la maxim te-mpinge!
Te-aseaza, deci, la treaba si creeaza,
Pana simti sangele ca-n vene iti pulseaza!
(Continurea…pe blogul meu!)